Listen on Apple PodcastsListen on Spotify
Dacă ești fondatorul unei companii, părerea ta despre valoarea acesteia se poate să nu fie cea mai obiectivă. Listarea la bursă te poate aduce însă cu picioarele pe pământ.
Fie că alegi varianta unei emisiuni de obligațiuni sau te capitalizezi direct printr-o emisiune de acțiuni, procesul de listare pe piața AeRO a Bursei de Valori București sau pe cea principală va începe cu o analiză independentă a propriului business. Evaluarea, adică procesul prin care se determină cât valorează afacerea ta, poate fi realizată de un auditor, de brokerul pe care l-ai ales pentru listare sau de o instituție de credit.
Există mai multe tipuri de evaluare, însă cel mai important este cum te vei raporta la ea. Pentru că de acest lucru va depinde în mare măsură atractivitatea companiei tale în fața investitorilor.
Iată care a fost opțiunea de listare la bursă a lui Horia Cardoș, fondatorul Agroland Business System, și rezultatele deciziei pe care a luat-o.
Dar mai întâi, un preambul.
Grupul de firme cu activități în industria agricolă Agroland, din care fac parte Agroland Agribusiness și Agroland Business System, se finanțează încă din 2020 prin Bursa de Valori București.
- Agroland Business System a debutat pe piața bursieră în 6 martie 2020, printr-o emisiune de obligațiuni subscrisă în primele ore ale zilei. A strâns 8 milioane de lei, peste nevoile de finanțare de la acel moment.
- A urmat un plasament privat de acțiuni în cadrul căruia a strâns 38,5 de milioane de lei, de peste patru ori mai mult decât valoarea ofertei.
- Compania se pregătește pentru piața principală. Acum sunt în faza de repetiție cu costume.
Iată cum s-a ajuns aici.
Primul pas spre listarea acțiunilor la Bursa de Valori București: Obligațiunile
Compania a decis să se listeze la bursă ca o alternativă la finanțarea bancară, pentru a reuși sa își finanțeze proiectele.
Urmare a consultărilor cu brokerul, Cardoș a hotărât ca primul pas să fie o emisiune de obligațiuni. A privit-o ca pe un antrenament și ca pe un mod de a se obișnui cu rigorile pieței de capital, cu raportările și guvernanța corporativă.
Din experiența emisiunii de obligațiuni:
- învățase să comunice atât în interior, cât și în exterior,
- departamentul financiar contabil era pregătit să facă față noilor sarcini,
- angajații companiei erau mult mai pregătiți.
Tot împreună cu brokerul, managementul a decis să stabilească o valoare a companiei astfel încât să ofere investitorilor șansa ca acțiunile să aibă o detentă imediat după listare.
Rezultatul:
- la 1 martie 2021, acțiunile Agroland Business System au intrat la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București la un preț de patru ori mai mare față de valoarea din plasamentul privat.
„Cred că suntem mult subevaluați în acest moment. La o EBITDA de 20 de milioane de lei suntem undeva la sub 10 multiplu de EBITDA, în condițiile în care un retailer specializat a fost evaluat și la de 20 de ori EBITDA. Suntem foarte confortabili din punctul acesta de vedere, că valoarea noastră este mult mai mare decât percepția investitorilor pe piața AeRO. Nu am niciun fel de regret, dacă evaluam altfel putea fi undeva la 1-2 milioane de lei în plus la acea majorare de capital, dar pe termen mediu nu face diferența. Interesul nostru ca și grup este să creștem business-ul și să aducem valoare acționarilor”.
Horia Cardoș, fondatorul Agroland Business System
Cum se transformă o companie pe drumul către piața principală
În cazul Agroland Business System, cei doi ani de prezență pe piața bursieră a însemnat o creștere exponențială a business-ului.
- Compania are 400 de angajați, dublu față de 2019.
- Cifra de afaceri a crescut de la 133,6 de milioane de lei în 2019 la 165,3 milioane de lei în 2020.
Dincolo de cifre, din explicațiile antreprenorului Horia Cardoș, bursa a făcut posibile mare parte din aceste realizări.
- Urmare a emisiunii de obligațiuni care a adus companiei 8 milioane de lei împrumutați de cheltuit, compania a putut achiziționa marfă cu cash în avans. A reușit astfel să obțină prețuri mult mai bune și un avans în fața tuturor competitorilor care, fiind criză, se temeau să facă cheltuieli.
Aceasta ne-a permis ca 2020 sa fie cel mai bun an de până atunci din istoria companiei
Horia Cardoș, fondatorul Agroland Business System
- Compania a devenit mai disciplinată din punct de vedere al modului în care comunică intern și extern;
- Responsabilitatea fondatorului a crescut, ceea ce îl face mai motivat să își dorească creșterea;
- Compania dispune de resursele financiare pentru a profita de orice oportunitate din piață.
Responsabilitatea în plus nu mă face să mă simt rău, mă motivează.
Horia Cardoș, fondatorul Agroland Business System
Au existat însă și surprize. Pentru fondatorul Agroland, acestea au fost legate de prețul acțiunilor.
În momentul listării pe piața AeRO a Bursei de Valori București, o acțiune Agroland a fost cotată de patru ori peste estimările fondatorului. Ulterior, valoarea acțiunilor a scăzut. Iar explicațiile pot ține de modul în care investitorii privesc activitatea Agroland.
Lecția lui Cardoș: probabil că nu am comunicat așa de bine cât de valoros este ceea ce facem.
Ultimul pas – Cum te pregătești de listarea pe piața principală a Bursei de Valori București
Pasul către piața principală se poate face doar dacă emitentul respectă anumite condiții ce țin de cifra de afaceri și free-float. Procesul în sine poate reprezenta o provocare pentru orice companie.
Iată câteva pe care echipa Agroland le resimte în această peroadă:
- pregătirea departamentului finaciar – raportările financiare trebuie făcute în sistem IFRS,
- trecerea de la raportări semestriale la raportări trimestriale. Agroland a decis să adopte acest model de raportare chiar dacă nu este obligatoriu ca emitent pe piața AeRo.
- având în vedere volumul foarte mare de operațiuni zilnice, compania va trebui să schimbe infrastructura care susține aceste operațiuni.
Cât despre antreprenor, acesta poate simți că pierde din controlul companiei pe care a creat-o. Cealaltă opțiune ar fi să profite de ajutorul venit din exterior, eventual de la acționari instituționali.
Horia Cardoș a condus singur Agroland timp de 20 de ani și crede că a te lista la bursă nu este despre a pierde din controlul propriei companii, ci despre evoluție. Agroland are peste 3.000 de mici acționari și, de curând, și un acționar instituțional, un fond de investiții care a cumpărat 3% dintre acțiunile companiei în urma unei majorări de capital.
Opțiunea lui ?
A decis că pentru a trece de nivelul de 100 de milioane de euro cifră de afaceri are nevoie de oameni capabili care să îl ajute să își ducă viziunea mai departe. Drept urmare, compania o să treacă la o formă de conducere prin Consiliul de Administrație, ceea ce reprezintă un pas important și în privința guvernanței corporative.
Când ai un business cu potențial de crește foarte mare, nu vei reuși să te finanțezi cu bani de acasă sau împrumutați pentru a te dezvolta accelerat. Vei putea ajunge unde îți dorești în 5-10 ani, când probabil competitorii nu îți vor mai fi lăsat loc. La fel, nu este suficient să ai bani , angajați sau relații. Este un nivel peste care și noi la Agroland simțim că avem nevoie de expertiza unor oameni care vin din business-uri mai mari și care pot să ne ajute să fim un business relevant nu doar in România, ci și în regiune.
Horia Cardoș, fondatorul Agroland Business System
Pastila juridică Prospectus
Care sunt condițiile pentru a te lista pe piața principală a Bursei de Valori București, când ești deja listat pe AeRO
Listarea la bursă pe piața principală. Principalele condiții
Pentru a-și putea lista acțiunile pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București, compania, indiferent dacă este deja prezentă sau nu pe piața AeRO, trebuie să îndeplinească unele criterii legate de mărimea business-ului și de vechimea pe piață.
Condițiile privind listarea pe piața principală sunt următoarele:
- este societate pe acțiuni,
- are cel puțin trei ani de la înființare și a întocmit rapoarte finaciare în această perioadă,
- are capitaluri proprii sau capitalizare anticipată de cel puțin 1 milion de euro,
- are sau va avea în urma listării un free-float al capitalului (număr de acțiuni aflate în circulație, disponibile pentru tranzacționare) de cel puțin 25%.
Listarea implică realizarea unui Prospect ce va fi aprobat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!