Plasament privat sau ofertă publică inițială (IPO), ori, altfel spus, ofertezi un număr limitat de investitori sau te adresezi tuturor investitorilor de la Bursa de Valori București? Este una dintre primele întrebări la care ar trebui să îți răspunzi atunci când iei în considerare bursa ca sursă de finanțare pentru business-ul tău.
De această alegere ar trebui să ții cont inclusiv atunci când decizi intermediarul (casa de brokeraj sau banca) care îți va asista compania în procesul de listare.
Este unul dintre sfaturile lui Iulian Nedea, cofondator Simtel Team, companie prezentă pe piața AeRO a BVB din iulie 2021, după ce a testat cu succes reacția investitorilor printr-un plasament privat în urma căruia a atras 13,7 milioane de lei, într-o singură zi.
Managementul Simtel a decis să listeze acțiunile companiei în 2020 pentru că vedea un potențial masiv de creștere a business-ului ce trebuia finanțată.
În plus, a decis să aleagă varianta unui plasament privat pornind de la premisa că în acest mod va reuși să țină prețul acțiunilor stabil în primele luni de la listarea la bursă, chiar dacă se întâmplă ceva neprevăzut.
Un plasament privat este o ofertă de acțiuni sau obligațiuni pe care o adresezi unui număr de maximum 149 de investitori și investitorilor profesionali. Aceștia din urmă dispun de obicei de sume mari de bani și pot subscrie o parte semnificativă a ofertei. Pot fi investitorii calificați precum: bănci, fonduri mutuale, fonduri de pensii, companii de asigurări sau orice alt tip de companie.
De asemenea, un plasament privat are particularitățile lui;
- acțiunile sau obligațiunile cumpărate printr-un plasament privat nu pot fi revândute rapid; trebuie să aștepți până la listarea companiei pe una dintre piețele Bursei de Valori București: AeRO sau reglementată.
- intermedierea plasamentului se face de către o societate de servicii de investiții financiare autorizată de ASF,
- nu poți promova un plasament privat,
- desfășurarea unui plasament privat se întinde de obicei pe 2-3 săptămâni, dar există numeroase situații în care ofertele se închid anticipat, urmare a suprasubscrierii.
În viziunea lui Nedea:
- este nevoie de o stabilitate a prețului cel puțin la început, pentru că dacă ai greșit ceva și prețul acțiunilor scade abrut este mai greu să il ridici după aceea;
- ar trebui să îți inviți prietenii și partenerii de business să investească în compania ta pentru că aceștia nu sunt în general dispuși să vândă în orice condiții doar pentru că restul investitorilor vând. În plus, aceștia nu iau de obicei decizii emoționale, ceea ce înseamnă că pot rămăne acționari pe termen mai lung;
- este nevoie să ai un preț al acțiunilor cât mai stabil, pentru că acest lucru ajută compania în cazul în care dorește să facă o nouă majorare de capital.
În primele șase luni, prietenii sunt alături, investitorii instituționali sunt alături, pentru că știu ce înseamnă companie listată. Este bine să se mențină o stabilitate la început, iar apoi fluctuațiile pot fi mai mici sau mai mari.
Iulian Nedea, cofondator Simtel Team
Cum alegi casa de brokeraj care te va duce la bursă
După cum menționam anterior, alegerea între un plasament privat vs IPO ar trebui să influențeze și criteriile avute în vedere când îți alegi casa de brokeraj cu care vei lucra.
Unele case de brokeraj sunt cunoscute pentru faptul că pot atrage un număr semnificativ de investitori instituționali, în timp ce altele au o politică agresivă de atragere a investitorilor de retail.
Cineva ar putea spune că ar fi mai ușor să te uiți la o companie care are mai mulți investitori în zona de retail. Altele au mai mulți din zona de investitori experimentați (instituționali), nu că în partea cealaltă nu ar fi.
Iulian Nedea, cofondator Simtel Team
Înainte de un plasament privat. Cum îți securizezi bugetul personal
Tot casa de brokeraj aleasă, crede Nedea, ar trebui să îți ofere și posibilitatea unei siguranțe financiare personale, înainte de listare.
Din poziția de antreprenor al unei companii închise, este mult mai simplu să scoți bani din societate pentru nevoile personale, chiar dacă folosești și alte metode în afară de salariul.
Și companiile listate pot acorda, spre exemplu, dividende. Dar, pentru a face aces lucru, este nevoie de acordul adunării acționarilor.
De asemenea, poți vinde din propriile acțiuni în ringul bursier, dar aceste tranzacții trebuie raportate în Bursă, iar pericolul este ca investitorii să perceapă gestul pe o dorință de a dezinvesti, ca pe un semnal de alarmă.
De aceea, cofondatorul Simtel crede că brokerul cu care lucrezi pentru listare ar trebui să te suțină ca, anterior majorării de capital în vederea listării acțiunilor la BVB, să poți vinde acțiuni și separat, direct unui investitor ales.
Atunci când se face listarea, în buzunarul antreprenorului ar trebui să fie niște bani. Te ajută să privești lucrurile mai relaxat, să te simți mai motivat, să abordezi altfel întâlnirile cu investitorii, cu piața și provocările dezvoltării companiei.
Iulian Nedea, cofondator Simtel Team
Cum alegi casa de avocatură cu care lucrezi pentru listare
Așa cum este important să îți alegi casa de brokeraj care crezi că ar putea sluji cel mai bine interesele companie tale, trebuie să fii vigilent și când decizi ce avocați alegi pentru a derula operațiunile necesare listării la bursă.
Procesul în sine este unul laborios și implică proceduri juridice precum transformarea din SRL în SA a companiei, modificarea actelor constitutive ale societății, stabilirea detaliilor din ofertă, majorări de capital social, formalitățile de închidere a plasamentului privat etc.
De aceea, cel mai bine cauți serviciile unor avocați specalizați pe piața de capital, care au deja experiență în derularea unor astfel de operațiuni.
Te-ai putea ghida în funcție de recomandările altor emitenți sau ale casei de brokeraj cu care lucrezi.
Una este să ai o casă de avocatură cu care ai lucrat alte chestiuni legate de contracte și alta este acum, când vrei să te listezi la bursă și vezi că este o chestiune extrem de specializată. Nu sunt foarte multe companii în piață care au expertiza asta de listare pe piețe de capital.
Iulian Nedea, cofondator Simtel Team
Ce urmează unui plasament privat. „Problema” banilor care îți vin de la investitori
Odată depășite toate dilemele legate de echipele cu care vei lucra pentru listare și de modalitățile prin care îți vei asigura un confort financiar, foarte important este să decizi ce vei face cu banii pe care îi vei obține de la investitori.
Teoretic, este o decizie simplă. În practică însă, te poți confrunta cu unele situații neprevăzute având în vedere că vei avea la dispoziție o sumă mare de bani
- pentru care nu ți se cere dobândă,
- pe care nu trebuie să o returnezi ( ca în cazul emisiunilor de obligațiuni corporative),
- dar pentru care va trebui să ai o destinație clară, benefică creșterii business-ului, pe care să o explici acționarilor.
Ideea majoră este că ceea ce promiți investitorilor prin prospectul emisiunii de acțiuni trebuie să și realizezi, iar acest lucru nu este întotdeauna așa de ușor.
Managementul Simtel, spre exemplu,
- este extrem de atent la cifre, analizează întotdeauna, cu maximă atenție, orice contract,
- se asigură de faptul că a semnat contracte ferme ce acoperă și chiar depășesc țintele propuse, comunicate investitorilor.
În definitiv, ca emitent, vei avea o serie de obligații de raportare. Numai dacă le includem pe cele legate de contracte și de desfășurarea activității, va trebui să anunți, printre altele:
- contracte încheiate cu acelaşi contractant, în mod individual sau cumulat, a căror valoare depăşeşte 10% din cifra de afaceri netă sau venitul total, după caz, aferente ultimei situaţii financiare anuale;
- reducerea valorii contractuale sau încetarea înainte de scadenţă a relaţiilor contractuale cu acelaşi contractat, care au generat sau care urmau să genereze, situaţii financiare anuale;individual sau cumulat, cel puţin 10% din cifra de afaceri netă sau venitul total, după caz, aferente ultimei situaţii financiare anuale;
- litigii în care este implicată compania;
- declanşarea unei proceduri de încetare, respectiv de reluare/încetarea, respectiv reluarea întregii activităţi sau a unei părţi substanţiale a acesteia.
În plus, când te listezi la bursă, trebuie să ții cont că vei ajunge cel mai probabil extrem de repede la un cu totul alt nivel al cifrei de afaceri. Iar acest lucru implică o creștere a nevoii de finanțare pentru a nu te bloca în zona de cashflow.
Din experiența Simtel, iată câteva teme la care ai putea reflecta:
- chiar dacă momentan ai accesat credite suficiente pentru a te putea dezvolta, ce alternative reale ai la creditele bancare?
- activitatea zilnică a unei companii poate fi lejer finanțată prin linii de credit. Dar ce faci cu investițiile majore în dezvoltare?
- cum vei putea crește la fel de accelerat când business-ul tău va ajunge la zeci, sute milioane de euro?
Avantajele listării la bursă
Trebuie să conștientizezi că, indiferent dacă alegi inițial opțiunea unui plasament privat sau nu, listarea la Bursa de Valori București aduce și unele provocări.
Avantajele sunt însă multiple, iar în cazul Simtel s-au adeverit următoarele:
- vizibilitatea companiei a crescut,
- presa a început să preia mult mai ușor mesajele companiei,
- eforturile echipei de vânzare s-au diminuat – compania nu trebuie să mai explice cine este, ce face, cât de serioasă este și nici nu mai trebuie să insiste asupra faptului că este capabilă să livreze serviciile contractate în parametrii solicitați de cumpărător,
- băncile au devenit foarte dornice să finanțeze compania.
Pastila juridică Prospectus
Cum poți realiza un Stock Option Plan cu majorare de capital, prin emiterea de acțiuni și cu ridicarea dreptului de preferință, dacă nu se întrunește cvorumul de 85% în cadrul Adunării Generale a Acționarilor?
Dacă nu se este întrunită cerința de cvorum de 85% dintre investitori, atunci emitentul are posibilitatea de a derula un program de răscumpărare a propriilor acțiuni din piață. O altă variantă la dispoziția emitentului este ca acesta să nu ridice dreptul de preferință. Operațiunea va deveni astfel o majorare de capital clasică în care compania oferă investitorilor posibilitatea să subscribe în numerar, iar salariații vor participa cu creanțe, pentru că aceste bonusuri sub formă de acțiuni sunt de fapt niște creanțe ale angajatului față de societate.
Plasament privat sau IPO? Compania de brokeraj care poate atrage mai mulți investitori instituționali sau una cu mulți cienți din rândul investitorilor de retail? Casa de avocatura cu care lucrai sau una specializată pe piața de capital? Îți vinzi din acțiuni dup ce ai listat compania sau cauți un investitor privat înainte? Listarea la Bursa de Valori București înseamnă în primul rând să iei o multitudine de decizii pe care trebuie să ți le asumi.
Leave a Reply
Want to join the discussion?Feel free to contribute!