Relația cu investitorii. Formula care te va ajuta să profiți de obligațiile legale pentru a menține prețul acțiunilor în echilibru
Relația cu investitorii este o obligație pentru orice companie listată pe una dintre cele două piețe ale Bursei de Valori București – AeRO sau piața principală. Așadar, înainte de a lua decizia finală cu privire la listarea…
Cum te poate ajuta un plasament privat când îți listezi compania la bursă
Plasament privat sau ofertă publică inițială (IPO), ori, altfel spus, ofertezi un număr limitat de investitori sau te adresezi tuturor investitorilor de la Bursa de Valori București? Este una dintre primele întrebări la care…
Finanțarea prin bursă pentru businessul tău nici prea mare, nici prea mic. Metoda inedită a Bittnet Group, companie din Financial Times 1000 fast growing companies VIDEO
Ca antreprenor, probabil
ți-ai pus de foarte multe ori întrebarea “cât de mare ar putea deveni afacerea
ta” la modul ideal. Pentru că, oricare ar fi respectiva dimensiune, orice
limitare pe care o impui dezvoltării sale ar…