Tag Archive for: listarea la bursa

Posts

Plasament privat sau ofertă publică inițială (IPO), ori, altfel spus, ofertezi un număr limitat de investitori sau te adresezi tuturor investitorilor de la Bursa de Valori București? Este una dintre primele întrebări la care ar trebui să îți răspunzi atunci când iei în considerare bursa ca sursă de finanțare pentru business-ul tău.

De această alegere ar trebui să ții cont inclusiv atunci când decizi intermediarul (casa de brokeraj sau banca) care îți va asista compania în procesul de listare.

Este unul dintre sfaturile lui Iulian Nedea, cofondator Simtel Team, companie prezentă pe piața AeRO a BVB din iulie 2021, după ce a testat cu succes reacția investitorilor printr-un plasament privat în urma căruia a atras 13,7 milioane de lei, într-o singură zi.

Managementul Simtel a decis să listeze acțiunile companiei în 2020 pentru că vedea un potențial masiv de creștere a business-ului ce trebuia finanțată.

În plus, a decis să aleagă varianta unui plasament privat pornind de la premisa că în acest mod va reuși să țină prețul acțiunilor stabil în primele luni de la listarea la bursă, chiar dacă se întâmplă ceva neprevăzut.

Plasamentul privat

Info Box

Un plasament privat este o ofertă de acțiuni sau obligațiuni pe care o adresezi unui număr de maximum 149 de investitori și investitorilor profesionali. Aceștia din urmă dispun de obicei de sume mari de bani și pot subscrie o parte semnificativă a ofertei. Pot fi investitorii calificați precum: bănci, fonduri mutuale, fonduri de pensii, companii de asigurări sau orice alt tip de companie.

De asemenea, un plasament privat are particularitățile lui;

  • acțiunile sau obligațiunile cumpărate printr-un plasament privat nu pot fi revândute rapid; trebuie să aștepți până la listarea companiei pe una dintre piețele Bursei de Valori București: AeRO sau reglementată.
  • intermedierea plasamentului se face de către o societate de servicii de investiții financiare autorizată de ASF,
  • nu poți promova un plasament privat,
  • desfășurarea unui plasament privat se întinde de obicei pe 2-3 săptămâni, dar există numeroase situații în care ofertele se închid anticipat, urmare a suprasubscrierii.
Oferta publică inițială

Info Box


O ofertă publică inițială ( IPO) este o ofertă de acțiuni sau obligațiuni adresată tuturor investitorilor, atât celor individuali cât și celor instituționali.
Este cea mai populară formă de listare a acțiunilor la bursă.
 

În viziunea lui Nedea:

  • este nevoie de o stabilitate a prețului cel puțin la început, pentru că dacă ai greșit ceva și prețul acțiunilor scade abrut este mai greu să il ridici după aceea;
  • ar trebui să îți inviți prietenii și partenerii de business să investească în compania ta pentru că aceștia nu sunt în general dispuși să vândă în orice condiții doar pentru că restul investitorilor vând. În plus, aceștia nu iau de obicei decizii emoționale, ceea ce înseamnă că pot rămăne acționari pe termen mai lung;
  • este nevoie să ai un preț al acțiunilor cât mai stabil, pentru că acest lucru ajută compania în cazul în care dorește să facă o nouă majorare de capital.

În primele șase luni, prietenii sunt alături, investitorii instituționali sunt alături, pentru că știu ce înseamnă companie listată. Este bine să se mențină o stabilitate la început, iar apoi fluctuațiile pot fi mai mici sau mai mari.

Iulian Nedea, cofondator Simtel Team

Cum alegi casa de brokeraj care te va duce la bursă

După cum menționam anterior, alegerea între un plasament privat vs IPO ar trebui să influențeze și criteriile avute în vedere când îți alegi casa de brokeraj cu care vei lucra.

Unele case de brokeraj sunt cunoscute pentru faptul că pot atrage un număr semnificativ de investitori instituționali, în timp ce altele au o politică agresivă de atragere a investitorilor de retail.

Cineva ar putea spune că ar fi mai ușor să te uiți la o companie care are mai mulți investitori în zona de retail. Altele au mai mulți din zona de investitori experimentați (instituționali), nu că în partea cealaltă nu ar fi.

Iulian Nedea, cofondator Simtel Team

Înainte de un plasament privat. Cum îți securizezi bugetul personal

Tot casa de brokeraj aleasă, crede Nedea, ar trebui să îți ofere și posibilitatea unei siguranțe financiare personale, înainte de listare.

Din poziția de antreprenor al unei companii închise, este mult mai simplu să scoți bani din societate pentru nevoile personale, chiar dacă folosești și alte metode în afară de salariul.

Și companiile listate pot acorda, spre exemplu, dividende. Dar, pentru a face aces lucru, este nevoie de acordul adunării acționarilor.

De asemenea, poți vinde din propriile acțiuni în ringul bursier, dar aceste tranzacții trebuie raportate în Bursă, iar pericolul este ca investitorii să perceapă gestul pe o dorință de a dezinvesti, ca pe un semnal de alarmă.

De aceea, cofondatorul Simtel crede că brokerul cu care lucrezi pentru listare ar trebui să te suțină ca, anterior majorării de capital în vederea listării acțiunilor la BVB, să poți vinde acțiuni și separat, direct unui investitor ales.

Atunci când se face listarea, în buzunarul antreprenorului ar trebui să fie niște bani. Te ajută să privești lucrurile mai relaxat, să te simți mai motivat, să abordezi altfel întâlnirile cu investitorii, cu piața și provocările dezvoltării companiei.

Iulian Nedea, cofondator Simtel Team

Cum alegi casa de avocatură cu care lucrezi pentru listare

Așa cum este important să îți alegi casa de brokeraj care crezi că ar putea sluji cel mai bine interesele companie tale, trebuie să fii vigilent și când decizi ce avocați alegi pentru a derula operațiunile necesare listării la bursă.

Procesul în sine este unul laborios și implică proceduri juridice precum transformarea din SRL în SA a companiei, modificarea actelor constitutive ale societății, stabilirea detaliilor din ofertă, majorări de capital social, formalitățile de închidere a plasamentului privat etc.

De aceea, cel mai bine cauți serviciile unor avocați specalizați pe piața de capital, care au deja experiență în derularea unor astfel de operațiuni.

Te-ai putea ghida în funcție de recomandările altor emitenți sau ale casei de brokeraj cu care lucrezi.

Una este să ai o casă de avocatură cu care ai lucrat alte chestiuni legate de contracte și alta este acum, când vrei să te listezi la bursă și vezi că este o chestiune extrem de specializată. Nu sunt foarte multe companii în piață care au expertiza asta de listare pe piețe de capital.

Iulian Nedea, cofondator Simtel Team

Ce urmează unui plasament privat. „Problema” banilor care îți vin de la investitori

Odată depășite toate dilemele legate de echipele cu care vei lucra pentru listare și de modalitățile prin care îți vei asigura un confort financiar, foarte important este să decizi ce vei face cu banii pe care îi vei obține de la investitori.

Teoretic, este o decizie simplă. În practică însă, te poți confrunta cu unele situații neprevăzute având în vedere că vei avea la dispoziție o sumă mare de bani

  • pentru care nu ți se cere dobândă,
  • pe care nu trebuie să o returnezi ( ca în cazul emisiunilor de obligațiuni corporative),
  • dar pentru care va trebui să ai o destinație clară, benefică creșterii business-ului, pe care să o explici acționarilor.

Ideea majoră este că ceea ce promiți investitorilor prin prospectul emisiunii de acțiuni trebuie să și realizezi, iar acest lucru nu este întotdeauna așa de ușor.

Managementul Simtel, spre exemplu,

  • este extrem de atent la cifre, analizează întotdeauna, cu maximă atenție, orice contract,
  • se asigură de faptul că a semnat contracte ferme ce acoperă și chiar depășesc țintele propuse, comunicate investitorilor.

În definitiv, ca emitent, vei avea o serie de obligații de raportare. Numai dacă le includem pe cele legate de contracte și de desfășurarea activității, va trebui să anunți, printre altele:

  • contracte încheiate cu acelaşi contractant, în mod individual sau cumulat, a căror valoare depăşeşte 10% din cifra de afaceri netă sau venitul total, după caz, aferente ultimei situaţii financiare anuale;
  • reducerea valorii contractuale sau încetarea înainte de scadenţă a relaţiilor contractuale cu acelaşi contractat, care au generat sau care urmau să genereze, situaţii financiare anuale;individual sau cumulat, cel puţin 10% din cifra de afaceri netă sau venitul total, după caz, aferente ultimei situaţii financiare anuale;
  • litigii în care este implicată compania;
  • declanşarea unei proceduri de încetare, respectiv de reluare/încetarea, respectiv reluarea întregii activităţi sau a unei părţi substanţiale a acesteia.

În plus, când te listezi la bursă, trebuie să ții cont că vei ajunge cel mai probabil extrem de repede la un cu totul alt nivel al cifrei de afaceri. Iar acest lucru implică o creștere a nevoii de finanțare pentru a nu te bloca în zona de cashflow.

Din experiența Simtel, iată câteva teme la care ai putea reflecta:

  • chiar dacă momentan ai accesat credite suficiente pentru a te putea dezvolta, ce alternative reale ai la creditele bancare?
  • activitatea zilnică a unei companii poate fi lejer finanțată prin linii de credit. Dar ce faci cu investițiile majore în dezvoltare?
  • cum vei putea crește la fel de accelerat când business-ul tău va ajunge la zeci, sute milioane de euro?

Avantajele listării la bursă

Trebuie să conștientizezi că, indiferent dacă alegi inițial opțiunea unui plasament privat sau nu, listarea la Bursa de Valori București aduce și unele provocări.

Avantajele sunt însă multiple, iar în cazul Simtel s-au adeverit următoarele:

  • vizibilitatea companiei a crescut,
  • presa a început să preia mult mai ușor mesajele companiei,
  • eforturile echipei de vânzare s-au diminuat – compania nu trebuie să mai explice cine este, ce face, cât de serioasă este și nici nu mai trebuie să insiste asupra faptului că este capabilă să livreze serviciile contractate în parametrii solicitați de cumpărător,
  • băncile au devenit foarte dornice să finanțeze compania.

Pastila juridică Prospectus


Cum poți realiza un Stock Option Plan cu majorare de capital, prin emiterea de acțiuni și cu ridicarea dreptului de preferință, dacă nu se întrunește cvorumul de 85% în cadrul Adunării Generale a Acționarilor?

Dacă nu se este întrunită cerința de cvorum de 85% dintre investitori, atunci emitentul are posibilitatea de a derula un program de răscumpărare a propriilor acțiuni din piață. O altă variantă la dispoziția emitentului este ca acesta să nu ridice dreptul de preferință. Operațiunea va deveni astfel o majorare de capital clasică în care compania oferă investitorilor posibilitatea să subscribe în numerar, iar salariații vor participa cu creanțe, pentru că aceste bonusuri sub formă de acțiuni sunt de fapt niște creanțe ale angajatului față de societate.


Plasament privat sau IPO? Compania de brokeraj care poate atrage mai mulți investitori instituționali sau una cu mulți cienți din rândul investitorilor de retail? Casa de avocatura cu care lucrai sau una specializată pe piața de capital? Îți vinzi din acțiuni dup ce ai listat compania sau cauți un investitor privat înainte? Listarea la Bursa de Valori București înseamnă în primul rând să iei o multitudine de decizii pe care trebuie să ți le asumi.

Vrei să îți finanțezi afacerea prin bursă?

Iulian Nedea, cofondator Simtel Team, crede că investițiile majore în dezvoltarea business-ului pot fi finanțate mai ușor prin Bursa de Valori București.


Ca antreprenor, probabil ți-ai pus de foarte multe ori întrebarea “cât de mare ar putea deveni afacerea ta” la modul ideal. Pentru că, oricare ar fi respectiva dimensiune, orice limitare pe care o impui dezvoltării sale ar fi nefirească în condițiile în care limita nu este determinată de piață.

Este foarte frecventă situația în care se ajunge la o limitare nefirască din cauza lipsei unei surse de finanțare. Dacă simți că business-ul tău este undeva pe la mijloc, între mic și mare, ai o viziune clară pentru viitor și perspective de creștere, dar lipsa surselor de finanțare te ține pe loc, este momentul să analizezi în detaliu toate oportunitățile. Iar una dintre ele este finanțarea prin bursă, pe piața AeRO, sistemul multilateral de tranzacționare creat de BVB în 2015 pentru companiile de acest timp.

Acesta este drumul pe care l-a urmat și Bittnet, grup de companii ce oferă servicii IT cu afaceri de 112,5 milioane de lei în 2021, față de 8,1 milioane de lei în 2014, înainte de listarea pe piața AeRO a BVB. Compania a trecut deja, din iunie 2020, pe piața principală a BVB, fiind prima companie de IT listată la Bursa de Valori București.

Iată care a fost ideea inedită prin care Bittnet a reușit un plasament de succes, în 2015, primul an de viață a pieței AeRO.

Dar mai întâi

Contextul unei finanțări prin bursă

  • Cu o cifră de afaceri (în 2014) de 8,1 milioane de lei, Bittnet nu era o companie nici prea mică, dar nici prea mare pentru a-i fi ușor să atragă capital din surse alternative celor bancare, precum fondurile de investiții. Fondatorii, Mihai și Cristian Logofătu știau însă că există perspective de creștere și aveau o viziune clară despre cum ar trebui să ajungă acolo. În plus, demonstraseră deja că modelul lor de business funcționează. Au identificat atunci bursa ca sursă de finanțate a dezvoltării.
  • Traversaseră o perioadă de stagnare în 2010- 2011, din cauza imposibilității de a crește echipa de vânzări. Ar fi presupus o majorare a costurilor cu salariile pe care băncile nu erau dispuse să o finanțeze,  problemă des întâlnită în cazul companiilor din servicii.
  • Ajunseseră cu creditele bancare la limita de sus și era nevoie să își întărească capitalul propriu, iar soluția identificată a fost să găsească un investitor care să îi susțină.
  • În 2012, cei doi fondatori, Cristian și Mihai Logofătu, au atras de partea lor un business angel, în schimbul a 24% dintre acțiuni. Au reușit astfel să treacă de pragul de 1,5 milioane de euro cifră de afaceri.

De ce ai alege finanțarea prin bursă vs un fond de investiții

Revenind la momentul 2014, planul Bittnet era de a se lista la bursă. Iar decizia finală care a stat la baza acestui plan a fost una extrem de complicată. A implicat emoție – teama de a nu avea succes printre investitori – și asumarea unei pierderi financiare de 50.000 de euro pe termen scurt.

Antreprenorii aproape că bătuseră palma cu mai mulți investitori pentru a atrage 200.000 de euro în urma unei majorări de capital. O prezentare despre piața AeRO făcută de BVB a schimbat însă soarta tranzacției.

Iată ce a cântărit pentru Bittnet în favoarea finanțării prin bursă:

  • Studiind piața americană, frații Logofătu aveau de mult ideea că o listare la bursă este un pas normal în evoluția unei companii.
  • Erau pregătiți mental, dar și operațional pentru finanțarea prin bursă. Compania era organizată sub forma unui SA încă din 2009.
  • Nu aveau nicio problemă cu transparența și ideea de raportare. Atragerea primului investitor în 2012 a presupus și crearea unui comitet consultativ format din investitori și întreprinzători recunoscuți.
  • Și-au dat seama că prin listarea la bursă ar avea acces la capital continuu pe o perioadă nedeterminată de timp.
  • Capitalul oferit de bursă este unul răbdător.
  • Bursa oferă accesul la unele instrumente altfel inaccesibile, precum planurile de recompensare a angajaților ( stock options plan). Pentru o companie activă pe o piață a forței de muncă extrem de competitivă, să ai acces la oameni este un avantaj incomensurabil.

Urma să ridicăm cu 33% mai puțini bani- 150.000 vs 200.000 de euro. Faptul că ne-am dat seama că (bursa n.red) ne deschide ușa către capital răbdător plus accesul la mecanisme moderne de recompensare a angajaților, cu care concurenții noștri multinaționale îi obișnuiseră deja pe angajații români, au fost elemente decisive.

Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group

Protecția în fața incertitudinii – un IPO foarte apropiat de cel american

Exista însă temerea că firma este prea mica pentru a avea succes la investitori. În plus, chiar și AeRO era ceva nou pentru piață, ceea ce a crescut temerea antreprenorilor că noutatea ar fi prea mare, iar listarea nu ar fi de succes.

Soluția, identificată împreună cu un consultant, a fost atragerea unui fond de investiții care să facă underwriting pentru ofertă.

Așa s-a ajuns ca 10% dintre acțiunile companiei ce urmau a fi vândute investitorilor prin intermediul pieței de capital să ajungă inițial în proprietatea fondului de investiții polonez Carpathia Capital. Prin documentul de listare, Carpathia Capital s-a angajat față de BVB că va  furniza lichiditate, astfel încât investitorii să poată cumpără cei 10% în orice moment.

Pentru Bittnet, listarea pe AeRO în martie 2015 a însemnat așadar atragerea a 150.000 de euro în schimbul a 10% din companie, acțiuni deținute la acel moment de fondul Carpathia Capital.

A fost un IPO foarte aproape de cel american. Noi am știut că va reuși listarea pentru că noi ridicaserăm deja banii de la investitori.

Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group

Companiile de servicii au o problemă în a atrage finanțări bancare.

Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group

Despre incertitudinea evaluării și cum convingi investitorii

Un alt semn de întrebare legat de listarea la bursă, pe care mulți antreprenori, inclusiv frații Logofătu, l-au avut, se referă la prețul ofertei. Iar incertitudinea este legată de evaluarea pe care compania trebuie să o facă înainte de listare, dar și despre evaluarea pe care investitorii o fac ulterior, când societatea este deja listată.

Pe piața AeRO, situația este următoarea:

  • Când te uiți la companii în creștere accelerată, rezultatele anterioare nu sunt neapărat o măsură bună despre unde va fi compania astăzi sau unde va fi peste câțiva ani.
  • Pe piața bursieră locală, investitorii sunt obișnuiți cu companii mari, stabile, plătitoare de dividende. Dacă însă business-ul tău are o perspectivă de dublare, triplare sau de o creștere de 10 ori, această dinamică semnificativă este greu de explicat de către antreprenor și înțeles de către investitori.

Ceea ce vinde însă acțiunea, crede Cristian Logofătu, este încrederea pe care antreprenorul o câștigă sau nu.

Din perspectiva Bittnet, rețeta este simplă – explici  investitorilor fiecare pas pe care vrei să îl faci, după care faci efectiv ceea ce ai promis.

Bittnet

  • a explicat cu maximum de detalii ce vrea să facă, după care a făcut ceea ce apromis,
  • realizează rapoarte, prezentări detaliate;
  • a pornit de la premisa că investitorii ar trebui să găsească în raportările companiei destul de multe informații pentru a putea evalua ceea ce a mers bine sau nu în companie, într-o anumită perioadă de timp;
  • merge pe ideile de guvernanță corporativă ale lui Warren Buffet

Cu toate acestea, spune Logofătu, sunt și investitori care nu sunt foarte atenți la cifrele furnizate de companie, dar ascultă cu mare interes povestea de business pe care aceasta o spune.

Ce te poate ține pe loc când vrei finanțare prin bursă

Din experiența listării Bittnet, atât pe piața AeRO cât și pe cea reglementată, cea mai mare piedică în calea antreprenorilor este ceea ce nu știi că se poate întâmpla.

În plus, trebuie să ai mereu în vedere faptul că îți trebuie aprobări anterioare pentru a face ceva, ceea ce uneori poate fi dificil de gestionat.

Însă, dacă pornești la drum cu ideea de la care a pornit și Bitnett, aceea că bursa este un joc infinit în care se poate crea valoare încontinuu, atunci ai putea constata că merită să te înscrii pe acest drum cu obstacole.

Ai o bucată mică de ce știi că nu știi și o bucată foarte mare de ceea ce nu știi că nu știi. Acesta este elementul greu, dureros, care te ține pe loc mult mai tare pe măsură ce descoperi diverse lucruri pe care nu ți le imaginai.

Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group

Rolul fondatorului într-o companie antreprenorială vs una deschisă

Cât despre capacitatea de a păstra în continuare controlul asupra companiei, Logofătu crede că niciun investitor nu vrea să vină în postara de manager și să muncească în locul tău.

În plus, faptul de a avea un procent mai mic sau mai mare din acțiuni este mai puțin important decât valoarea economică a acelei dețineri dată de valoarea companiei.

Tot în perspectiva listării la BVB, cofondatoul Bittnet apreciază că antreprenorul, dacă nu are cunoștințe în zona financiaă, ar trebui să angajeze un directorr financiar, un finanțist capabil să poată completa activitatea operațională și să evalueze corect mecanismele pieței de capital.

Finanțarea prin bursă: Piața AeRO vs Piața principală

Bittnet a apreciat că este oportun chiar să treacă de pe piața AeRO pe piața reglementată, transfer pe care l-a făcut în 2020, în momentul în care era cea mai tanzacționată companie de pe SMT. Fondatorilor li s-a păut atunci că este un pas natural ce le-ar deschide ușa către mai mulți investitori, chiar și instituționali.

Diferența? Nu tocmai mare, după cum spune Logofătu.

Spre deosebire de un emitent de pe piața principală a BVB, ca emitent pe SMT:

  • nu ești obligat să ai consiliu de administație,
  • nu trebui să faci raportări trimestriale,
  • nu trebuie să aprobi în AGA politica de remunerare și raportul privind implementarea acesteia,
  • în cazul în care un acționar depășește 33% dintre acțiuni, nu este obligat să facă ofertă publică,
  • nu ești obligat să raportezi rezultat financiare în IFRS,
  • nu trebuie să adopți o politică privind tranzacțiile cu părțile afiliate.

Pastila juridică Prospectus

În cazul unei majorări de capital cu creanțe și aporturi din partea celorlalti acționari, ținând cont că se acordă dreptul de subscriere tuturor acționarilor, există vreo prevedere referitoare la prețul la care trebuie făcută conversia creanțelor în acțiuni?

În acest caz se face majorare de capital în numerar, iar o parte din acel numerar va reprezenta creanța. Vei stabili prețul exact cum se stabilești la orice majorare cu aport in numerar, fară să fii legat de un anumit preț.

Mai exact, prețul va fi valoarea nominală plus prima de emisiune.


Vrei să îți finanțezi afacerea prin bursă?

Cristian Logofătu, cofondator Bittnet Group crede că bursa eest singuul joc în ca toți participanții pot câștiga în aceeași măsură, nefiind un joc cu sumă nulă.


Listen on Apple PodcastsListen on Spotify

Dacă ești fondatorul unei companii, părerea ta despre valoarea acesteia se poate să nu fie cea mai obiectivă. Listarea la bursă te poate aduce însă cu picioarele pe pământ.

Fie că alegi varianta unei emisiuni de obligațiuni sau te capitalizezi direct printr-o emisiune de acțiuni, procesul de listare pe piața AeRO a Bursei de Valori București sau pe cea principală va începe cu o analiză independentă a propriului business. Evaluarea, adică procesul prin care se determină cât valorează afacerea ta, poate fi realizată de un auditor, de brokerul pe care l-ai ales pentru listare sau de o instituție de credit.

Există mai multe tipuri de evaluare, însă cel mai important este cum te vei raporta la ea. Pentru că de acest lucru va depinde în mare măsură atractivitatea companiei tale în fața investitorilor.

Iată care a fost opțiunea de listare la bursă a lui Horia Cardoș, fondatorul Agroland Business System, și rezultatele deciziei pe care a luat-o.

Dar mai întâi, un preambul.

Grupul de firme cu activități în industria agricolă Agroland, din care fac parte Agroland Agribusiness și Agroland Business System, se finanțează încă din 2020 prin Bursa de Valori București.

  • Agroland Business System a debutat pe piața bursieră în 6 martie 2020, printr-o emisiune de obligațiuni subscrisă în primele ore ale zilei. A strâns 8 milioane de lei, peste nevoile de finanțare de la acel moment.
  • A urmat un plasament privat de acțiuni în cadrul căruia a strâns 38,5 de milioane de lei, de peste patru ori mai mult decât valoarea ofertei.
  • Compania se pregătește pentru piața principală. Acum sunt în faza de repetiție cu costume.

Iată cum s-a ajuns aici.

Primul pas spre listarea acțiunilor la Bursa de Valori București: Obligațiunile

Compania a decis să se listeze la bursă ca o alternativă la finanțarea bancară, pentru a reuși sa își finanțeze proiectele.

Urmare a consultărilor cu brokerul, Cardoș a hotărât ca primul pas să fie o emisiune de obligațiuni. A privit-o ca pe un antrenament și ca pe un mod de a se obișnui cu rigorile pieței de capital, cu raportările și guvernanța corporativă.

Din experiența emisiunii de obligațiuni:

  • învățase să comunice atât în interior, cât și în exterior,
  • departamentul financiar contabil era pregătit să facă față noilor sarcini,
  • angajații companiei erau mult mai pregătiți.

Tot împreună cu brokerul, managementul a decis să stabilească o valoare a companiei astfel încât să ofere investitorilor șansa ca acțiunile să aibă o detentă imediat după listare.

Rezultatul:

  • la 1 martie 2021, acțiunile Agroland Business System au intrat la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București la un preț de patru ori mai mare față de valoarea din plasamentul privat.

„Cred că suntem mult subevaluați în acest moment. La o EBITDA de 20 de milioane de lei suntem undeva la sub 10 multiplu de EBITDA, în condițiile în care un retailer specializat a fost evaluat și la de 20 de ori EBITDA. Suntem foarte confortabili din punctul acesta de vedere, că valoarea noastră este mult mai mare decât percepția investitorilor pe piața AeRO. Nu am niciun fel de regret, dacă evaluam altfel putea fi undeva la 1-2 milioane de lei în plus la acea majorare de capital, dar pe termen mediu nu face diferența. Interesul nostru ca și grup este să creștem business-ul și să aducem valoare acționarilor”.

Horia Cardoș, fondatorul Agroland Business System

Cum se transformă o companie pe drumul către piața principală

În cazul Agroland Business System, cei doi ani de prezență pe piața bursieră a însemnat o creștere exponențială a business-ului.

  • Compania are 400 de angajați, dublu față de 2019.
  • Cifra de afaceri a crescut de la 133,6 de milioane de lei în 2019 la 165,3 milioane de lei în 2020.

Dincolo de cifre, din explicațiile antreprenorului Horia Cardoș, bursa a făcut posibile mare parte din aceste realizări.

  • Urmare a emisiunii de obligațiuni care a adus companiei 8 milioane de lei împrumutați de cheltuit, compania a putut achiziționa marfă cu cash în avans. A reușit astfel să obțină prețuri mult mai bune și un avans în fața tuturor competitorilor care, fiind criză, se temeau să facă cheltuieli.

Aceasta ne-a permis ca 2020 sa fie cel mai bun an de până atunci din istoria companiei

Horia Cardoș, fondatorul Agroland Business System
  • Compania a devenit mai disciplinată din punct de vedere al modului în care comunică intern și extern;
  • Responsabilitatea fondatorului a crescut, ceea ce îl face mai motivat să își dorească creșterea;
  • Compania dispune de resursele financiare pentru a profita de orice oportunitate din piață.

Responsabilitatea în plus nu mă face să mă simt rău, mă motivează.

Horia Cardoș, fondatorul Agroland Business System

Au existat însă și surprize. Pentru fondatorul Agroland, acestea au fost legate de prețul acțiunilor.

În momentul listării pe piața AeRO a Bursei de Valori București, o acțiune Agroland a fost cotată de patru ori peste estimările fondatorului. Ulterior, valoarea acțiunilor a scăzut. Iar explicațiile pot ține de modul în care investitorii privesc activitatea Agroland.

Lecția lui Cardoș: probabil că nu am comunicat așa de bine cât de valoros este ceea ce facem.

Ultimul pas – Cum te pregătești de listarea pe piața principală a Bursei de Valori București

Pasul către piața principală se poate face doar dacă emitentul respectă anumite condiții ce țin de cifra de afaceri și free-float. Procesul în sine poate reprezenta o provocare pentru orice companie.

Iată câteva pe care echipa Agroland le resimte în această peroadă:

  • pregătirea departamentului finaciar  – raportările financiare trebuie făcute în sistem IFRS,
  • trecerea de la raportări semestriale la raportări trimestriale. Agroland a decis să adopte acest model de raportare chiar dacă nu este obligatoriu ca emitent pe piața AeRo.
  • având în vedere volumul foarte mare de operațiuni zilnice, compania va trebui să schimbe infrastructura care susține aceste operațiuni.

Cât despre antreprenor, acesta poate simți că pierde din controlul companiei pe care a creat-o. Cealaltă opțiune ar fi  să profite de ajutorul venit din exterior, eventual de la acționari instituționali.

Horia Cardoș a condus singur Agroland timp de 20 de ani și crede că a te lista la bursă nu este despre a pierde din controlul propriei companii, ci despre evoluție. Agroland are peste 3.000 de mici acționari și, de curând, și un acționar instituțional, un fond de investiții care a cumpărat 3% dintre acțiunile companiei în urma unei majorări de capital.

Opțiunea lui ?

A decis că pentru a trece de nivelul de 100 de milioane  de euro cifră de afaceri are nevoie de oameni capabili care să îl ajute  să își ducă viziunea mai departe. Drept urmare, compania o să treacă la o formă de conducere prin Consiliul de Administrație, ceea ce reprezintă un pas important și în privința guvernanței corporative.

Când ai un business cu potențial de crește foarte mare, nu vei reuși să te finanțezi cu bani de acasă sau împrumutați pentru a te dezvolta accelerat. Vei putea ajunge unde îți dorești în 5-10 ani, când probabil competitorii nu îți vor mai fi lăsat loc. La fel, nu este suficient să ai bani , angajați sau  relații. Este un nivel peste care și noi la Agroland simțim că avem nevoie de expertiza unor oameni care vin din business-uri mai mari și care pot să ne ajute să fim un business relevant nu doar in România, ci și în regiune.

Horia Cardoș, fondatorul Agroland Business System

Pastila juridică Prospectus

Care sunt condițiile pentru a te lista pe piața principală a Bursei de Valori București, când ești deja listat pe AeRO

Listarea la bursă pe piața principală. Principalele condiții

Pentru a-și putea lista acțiunile pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București, compania, indiferent dacă este deja prezentă sau nu pe piața AeRO, trebuie să îndeplinească unele criterii legate de mărimea business-ului și de vechimea pe piață.

Condițiile privind listarea pe piața principală sunt următoarele:

  1. este societate pe acțiuni,
  2. are cel puțin trei ani de la înființare și a întocmit rapoarte finaciare în această perioadă,
  3. are capitaluri proprii sau capitalizare anticipată de cel puțin 1 milion de euro,
  4. are sau va avea în urma listării un free-float al capitalului (număr de acțiuni aflate în circulație, disponibile pentru tranzacționare) de cel puțin 25%.

Listarea implică realizarea unui Prospect ce va fi aprobat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).


Vrei să îți finanțezi afacerea prin bursă?

Horia Cardoș spune că atunci când faci lucrurile gradual, după un plan, sunt șase ca lucrurile să meargă foarte bine.